Astazi ne bucuram sa va putem invita, oficial, la cea de-a doua strangere de fonduri organizata de LEO Bucharest Sunshine din cei 9 ani de activitate. Punem la punct acest eveniment de ceva timp, si acum ne bucuram sa il putem imparti cu voi.
Va asteptam asadat, sambata, 3 decembrie 2011, la Hanul lui Manuc pentru a da o sansa la sport celor care intr-adevar au nevoie de una. In acest an este vorba despre echipa de WuShu Gold Dragon din Oradea, despre care puteti citi mai multe aici. Echipa a castigat un numar impresionat de medalii de aur, argint si bronz la Campionatele Nationale, iar acum, cand au nevoie de sprijinul LEO pentru a continua directia parcursa, noi suntem aici si ne dorim din suflet sa-i ajutam.
Mai trebuie sa va spun ca este vorba de un proiect national, adica toate cluburile LEO din tara colaboreaza pentru a sustine echipa Gold Dragon.
LEO Sunshine este incantat sa poata face parte din acest proiect national, noi respectam foarte mult ambitia si perseverenta de care dau dovada acesti tineri, de aceea va invitam sa ne fiti alaturi, cum ati fost de fiecare data.
Va pot povesti despre momentul central al serii, licitatia organizata in jurul fotografiei donate de catre foarte talentatul Matei Buta, dar v-am mai pregatit si o expozitie foto cu vanzare, o tombola cu premii surpriza si reprezentatii de muzica, dans si WuShu.
Va multumin ca ne-ati fost alaturi atata timp, si speram sa va revedem si de aceasta data!
